Donald Trump va solicita Congresului 2,5 miliarde de dolari pentru lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Un miliard de dolari va fi folosit pentru dezvoltarea unui vaccin, în timp ce restul va fi folosit pentru terapii şi echipamente de protecţie.

Preşedintele SUA, Donald Trump, va solicita Congresului american suma de 2,5 miliarde de dolari pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus, potrivit agenției Reuters.

Mai mult, militarii americani şi din Coreea de Sud au în vedere reducerea antrenamentelor comune, pe măsură ce virusul se răspândeşte în Europa şi Orientul Mijlociu, a notat Mediafax.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus Covid-19 a crescut la 2.698, la nivel global.