Premierul Viorica Dăncilă nu a vrut să comenteze declaraţiile controversate ale judecătorului Dana Gîrbovan, propusă de PSD pentru Ministerul Justiţiei. Ea a acuzat presa că se uită doar după părţile negative, în loc să gândească pozitiv despre o persoană.

“Vreau să fac această nominalizare la Ministerul Justiţiei pentru că vreau pe cineva din rândul magistraţilor, care nu este înregimentat politic, tocmai pentru a avea certitudinea că există o bună conlucrare şi vom putea obţine consens pe toate deciziile referitoare la justiţie”, şi-a motivat premierul propunerea.

Dăncilă a spus că a ales-o pe Gîrbovan datorită “experienţei şi respectului de care se bucură în domeniul Justiţiei”.

După ce jurnaliştii au notat mai multe declaraţii controversate ale judecătorului, printre care cele care criticau raportul GRECO privind justiţia, Viorica Dăncilă i-a luat apărarea.

“Vedem doar o anumită afirmaţie a unei persoane şi legăm întreaga activitate de acea afirmaţie. Nu am citit ce a declarat sau ce nu a declarat doamna Dana Gîrbovan”.Viorica Dăncilă, premierul României

Ea i-a criticat pe jurnalişti pentru abordare.

“De ce în momentul în care se face o nominalizare încercăm imediat să aducem o parte negativă pentru acea persoană? haideţi să gândim pozitiv şi să vedem şi lucrurile bune”.

Foto: Eli Driu

Post-ul Viorica Dăncilă, despre nominalizarea Danei Gîrbovan: De ce vedem doar partea negativă? Haideţi să gândim pozitiv! apare prima dată în Libertatea.