Judecătoarea Dana Gîrbovan a fost propusă, vineri, pentru postul de ministru al Justiției în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD. Gîrbovan a intrat în magistratură în 2001 și a ajuns în atenția publică în calitate de președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, postură din care s-a implicat în dezbaterile legate controverse majore din interiorul sistemului juridic din România.

Dana Gîrbovan s-a născut pe 3 septembrie 1978 la Jibou (jud. Sălaj), oraș în care a absolvit Liceul Teoretic. Studiile în drept le-a făcut la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și apoi la Institutul Național al Magistraturii. Este căsătorită și are doi copii.

A devenit judecătoare în 2001 la Zalău. Prin promovări succesive, a ajuns la Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor, iar în noiembrie 2008 a devenit judecătoare la Curtea de Apel din Cluj, Secția Civilă.

În 2007 a ajuns președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), iar în 2011 a candidat pentru un post de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva protocoalelor cu SRI

Dana Gîrbovan a devenit un critic acerb al legăturilor dintre instituțiile din justiție și SRI, mai ales după interviul dat de generalul Dumitru Dumbravă care a spus că instanțele sunt ”un câmp tactic” pentru Serviciu.

”Menţinerea interesului SRI într-un dosar, până la finalizarea acestuia, nu are suport legal şi că folosirea noţiunii de „câmp tactic” – prin raportare la faza de judecată – este inadmisibilă. “Câmp tactic” pentru un serviciu secret presupune nu doar o atitudine pasivă, ci şi desfăşurarea unor acţiuni secrete specifice care pot influenţa şi vicia actul de justiţie, ceea ce încalcă principiul unui proces public şi echitabil”, spunea Gîrbovan într-un interviu din iulie 2015.

În 2017 a susținut adoptarea celebrei OUG 13 care a provocat proteste masive de stradă. Gîrbovan argumenta că este nevoie de introducerea unui prag valoric al prejudiciului de la care abuzul în serviciu devine faptă penală. După o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu, au apărut speculații că Gîrbovan ar putea fi numită ministru al Justiției în locul demisionarului Florin Iordache.

”Sfătuitoare” a Comisiei Iordache

În timpul dezbaterilor din Parlament legate de modificarea legilor justiției, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a fost singurul ONG din sectorul judiciar care a fost invitat la discuțiile din Comisia Iordache.

Gîrbovan s-a numărat printre criticii OUG 7/2019 promovate de fostul ministru Tudorel Toader, imputând faptul că actul normativ încălca principiul separării carierelor de procuror și judecător, principiu de care s-a ținut seama la modificarea legilor justiției.

Mai recent, în iulie, Gîrbovan a fost foarte critică la adresa rapoartelor GRECO în care se spunea că România a făcut progres insuficiente în combaterea corupției și că modificările legislației din sistemul judiciar amenință independența justiției.

Nemulțumirile lui Gîrbovan au fost alimentate de faptul că GRECO a criticat prevederea prin care soluțiile unui procuror puteau fi infirmate de superiorul său nu doar pe motive de legalitate, ci și pe netemeinicie, fapt ce ar permite imixtiunea procurorilor șefi în instrumentarea dosarelor.

”Solicit public ministrului Justitiei Ana Birchall să prezinte o poziție publică cu privire la erorile flagrante din aceste rapoarte GRECO care sfidează logica juridică elementară, cum ar fi referirea la infirmarea soluțiilor pe netemeinicie, pe care o prezintă ca o prevedere nouă ce reprezintă o amenințare la adresa independenței justiției, în contextul în care această prevedere există în lege de ani de zile și a fost folosită inclusiv de fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi”, scria pe Facebook magistratul din Cluj.

Post-ul Cine este Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru Ministerul Justiției apare prima dată în Libertatea.