Accidentul naval a avut loc, marţi seara, la intersecția canalelor Mustaca şi Solomon, din Tulcea, după impactul între două nave, în care erau 13 persoane.

Echipajele au fost solicitate să intervină la un accident naval produs la intersecţia canalelor Mustaca şi Solomon, potrivit ISU Tulcea.

În accident au fost implicate două ambarcaţiuni cu opt, respectiv cinci persoane la bord.

“Din totalul de 13 persoane, cinci au avut nevoie de asistenţă medicală, fiind preluate de trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi una de la SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

Din cele cinci victime, două sunt de naţionalitate română-engleză şi una de naţionalitate engleză. Victimele au suferit traumatisme, fiind duse la Spitalul Judeţean Tulcea.

Post-ul Accident naval în Tulcea: 13 oameni implicați, cinci răniți apare prima dată în Libertatea.