Un scandal uriaș a izbucnit zilele acestea în Franța unde elevii susțin examenul de Bacalaureat.

Mai mulți elevi au fost arestați după ce au aflat dinainte subiectele la matematică, iar un grup de profesori nemulțumiți de reformele lui Macron amenință că nu vor publica rezultatele examenului.

Polițiștii au arestat 19 elevi care au obținut subiectele la
proba de matematică a examenului de Bacalaureat înainte de susținerea probei.
Dintre aceștia, șapte au fost eliberați și 12 au rămas în arest după ce ar fi
distribuit prin WhatsApp subiectele în luna iunie.

Procurorii francezi au declarat miercuri că liceeni se
confruntă cu acuzaţii de fraudare a examenului şi conspiraţie. Autorităţile
franceze au decis să nu anuleze examenul, cel puţin pentru moment, scrie AFP.

O situație și mai gravă se referă un grup de profesori care
amenință că nu vor publica rezultatele examenului la sfârșitul acestei
săptămâni în semn de protest față de reformele propuse de ministrul educației Jean-Michel
Blanquer și promise de Emmanuel Macron în campania electorală.

”În acest moment, sunt nevoit să recunosc că există un oarecare
risc ca rezultatele să nu fie predate de profesori, dar facem tot ce ne stă în
putinţă să asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat ministrul
pentru postul de televiziune BFM. ”Le-am spus profesorilor care au decis să se
joace în acest fel, încălcând toate principiile funcţionarilor publici, că vor
exista consecinţe financiare severe”. Greva afectează 108.00 din cele 4
milioane de lucrări trimise către evaluare, conform declaraţiilor unuia dintre
reprezentanţii grupului protestatar.

Prin aceste presiuni profesorii încearcă să convingă
guvernul să redeschidă dezbaterea asupra reformei bacalaureatului care ar urma
să intre în vigoare din 2021.

Macron și echipa sa au promis că vor modifica sistemul de
învățământ în așa fel încât să pună mai mult accent pe evaluarea continuă și
examenele finale să nu mai aibă o importanță atât de mare ca în prezent.

Președintele a repetat că examenul de bacalaureat în forma actuală nu pregăteşte corespunzător tinerii pentru facultate şi pentru piaţa muncii și că sistemul francez se bazează prea mult pe examenele finale, mult mai mult decât sistemele din restul Europei.

Citește și:

Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $

Post-ul Scandal uriaș la Bacalaureat în Franța. Mai mulți elevi au fost arestați iar profesorii amenință că nu publică rezultatele apare prima dată în Libertatea.ro.