Un puternic cutremur a avut loc în statul american California, în apropiere de orașul Ridgecrest, aflat la 320 de kilometri distanță de Los Angeles.

UPDATE: Seismul a provocat câteva pagube: incendii minore, porțiuni de drumuri surpate, țevi de apă și de gaze rupte, unele crăpături în câteva clădiri.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de numai 8,7 kilometri și a avut o magnitudine de 6,4 grade pe scara Richter, a notat New York Times.

Inițial, institutul american de geofizică USGS a anunțat că seismul a avut o magnitudine de 6,6 grade, însă ulterior aceasta a fost evaluată la 6,4 grade.

Seismul care a fost resimțit și la Los Angeles a fost urmat de câteva replici puternice, de 4,7, 3,5, 3,8 şi 4,2 grade.

Nu au fost raportate distrugeri majore sau pierderi de vieți omenești. California face parte din așa numitul „Cercul de Foc al Pacificului”, o zonă cu o activitate seismică ridicată.

Acesta a fost cel mai puternic cutremur din California din ultimii 25 de ani. Ultimul seism mai mare a fost în 1994, de 6,7 grade pe scara Richter.

Foto: EPA / Arhivă

Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $

Post-ul Cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade în California. A fost cel mai puternic seism din zonă din ultimii 25 de ani apare prima dată în Libertatea.ro.