Klaus Iohannis participă din partea României la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles și va lua parte la noua rundă de negocieri pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

“Începem o nouă rundă de negocieri, sigur, în primul
rând, pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, dar şi celelalte
poziţii vor fi cel puţin discutate. Impresia mea de până acum este că va fi o
noapte foarte lungă, cu un final nu neapărat cert”, a spus Iohannis.

Vorbind despre negocierile din această noapte, președintele
român a spus că “Suntem într-o anumită etapă acum şi negocierile politice
vor avea loc şi procesul va merge înainte. Ar fi optimal să ajungem la o
concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Asta e
varianta cea mai bună. Dar, dacă nu se întâmplă aşa, nu este în sine o
catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final,
este important să se găsească soluţii care sunt viabile şi acceptabile”, a
mai spus şeful statului.

Iohannis a transmis că intenționează să se implice în
negocieri pentru a se asigura că va exista un echilibru în privinţa funcţiilor
pe care le primesc ţările europene, subliniind că “falia între Est şi
Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă”.

“Eu sunt ferm hotărât să mă implic total pentru a
obţine acest echilibru, din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem
o persoană într-o funcţie importantă care provine din ţările care au devenit
mai recent membre ale UE şi, evident, o persoană aleasă în funcţie de conducere
trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine,
dar întotdeauna e important să fie persoane din toate zonele, fiindcă, la o
adică, negocierile de orice fel trebuie să ţină cont şi de o problemă care este
importantă, nu trebuie să apară noi şi noi falii şi falia între Est şi Vest,
care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă, bunăoară. Şi pentru acest
lucru este nevoie de o echilibrare şi din acest punct de vedere, adică
criteriul geografic”, a mai spus preşedintele.

“Eu îmi propun să fac foarte multe pentru România europeană şi pentru asta vreau să fiu preşedintele României”, a mai spus Klaus Iohannis. 

Post-ul Klaus Iohannis despre negocierile pentru desemnarea președintelui Consiliului European: ”Va fi o noapte foarte lungă” apare prima dată în Libertatea.ro.