Un document elaborat la Vatican prevede că Biserica romano-catolică ar trebui să ia în considerare hirotonisirea ca preoți a bărbaților căsătoriți dacă sunt mai în vârstă, au o familie stabilă și se bucură de o bună reputație în comunitățile lor, transmite Reuters. Măsura ar urma să fie aplicată în regiunea Amazonului unde există o un deficit de preoți, dar ar putea deschide calea către renunțarea graduală a obligativității celibatului pentru clerul catolic.

Documentul a fost elaborat în pregătirea unui sinod al episcopilor din Brazilia, Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză care va avea loc în octombrie și la care vor participa și reprezentanți al triburilor indigene din zona fluviului Amazon.

În documentul citat de Reuters se vorbește de hirotonisirea unor ”viri probati”, adică bărbați în vârstă, membri proeminenți ai comunității catolice și care au familii cu copii deja ajunși la maturitate.

”Deși afirmăm că celibatul este un dar pentru Biserică, au fost solicitări ca, pentru cele mai izolate regiuni, Biserica să studieze posibilitatea conferirii preoției bărbaților în vârstă, de preferință indigeni, respectați și acceptați ca membri ai comunităților lor”, precizează sursa citată.

Dispensa de la celibat care ar putea fi acordată regiunii Amazonului are drept cauză faptul că mulți credincioși din comunitățile izolate nu au posibilitatea participării la liturghie sau să se spovedească deoarece doar un preot are dreptul să oficieze mesa sau să absolve păcate.

De altfel, posibilitatea renunțării la celibat a fost invocată încă din 2017 de papa Francisc, acesta afirmând într-un interviu acordat unui ziar german că soluția poate fi aplicată în regiuni izolate, el dând exemplul insulelor din Pacific.

Citește și:Cine sunt cei șapte episcopi martiri beatificați de Papa Francisc, la Blaj

Post-ul Vaticanul pregătește decizia care ar putea pune capăt celibatului preoților catolici apare prima dată în Libertatea.ro.