Un  incendiu puternic a distrus un imobil locuit în localitatea germană Neunkirchen. 13 oameni au fost răniți, iar trei persoane sunt date dispărute. De asemenea, un om a fost găsit mort, a anunţat poliţia, relatează DPA. Corpul victimei, găsit la faţa locului, nu a fost identificat.

O familie de trei persoane a fost dată dispărută, însă era neclar dacă se afla în clădire când a izbucnit incendiul, duminică, în pivniţă. Unii locuitori săreau de la ferestrele de la primul nivel al clădirii, la sosirea serviciilor de intervenţie în această localitate, în vestul Germaniei, în apropiere de Saarbruecken, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei.

Pompieri i-au salvat pe ceilalţi locuitori, inclusiv copii. Nouă dintre ei prezentau răni grave, potrivit primelor informaţii. Focul s-a extins în clădire, parţial construită din lemn. Locuinţe învecinate au fost evacuate, iar circulaţia a fost oprită pe străzi din zonă.  Incendiul ar fi putut să fie cauzat de o defecţiune tehnică la maşini de spălat sau de uscat, instalate în pivniţă, potrivit poliţiei, care a anunţat că o anchetă era în curs, potrivit Observator.tv.

Citește și

65.000 de euro pentru o frântură de istorie. Casa în care a locuit scriitorul Lev Tolstoi la București în 1854 a fost scoasă la vânzare

Post-ul Incendiu într-un bloc din Germania. Un om a murit și alți 13 au fost răniți. Trei persoane au fost date dispărute apare prima dată în Libertatea.ro.