Dan Cămârzan, afaceristul milionar din Braşov, a recunoscut că și-a ucis bunica de 93 de ani, luni diminmeață, și a le-a explicat anchetatorilor și motivul faptei sale.

Acesta a precizat că a ucis-o într-un acces de furie, dar susține că nu îşi poate explica gestul și nici nu a spus ce l-a enervat atât de tare, încât să ajungă să își sugrume bunica, relatează Observator TV . Mama bărbatului a încercat să-l oprească, dar fără succes.
„Din anchetă a rezultat că fiica victimei, care este şi mama inculpatului, a încercat să-l oprească, lovindu-l, însă fără rezultat. A fost de faţă. Locuiau împreună. Conflictul a fost unul spontan”, a precizat Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov l-au prezentat pe Dan Cămârzan instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit referatului întocmit de anchetatori, bărbatul este acuzat că și-ar fi ucis bunica luni dimineață, în casa în care locuiau împreună.

După o noapte petrecută în arest, milionarul Dan Cămârzan s-a întors la locul crimei. Acolo, în faţa anchetatorilor, a refăcut filmul zilei de marți. Afaceristul a explicat pas cu pas cum a ajuns să îşi ucidă bunica în vârstă de 93 de ani.
Surse judiciare susțin că, anul trecut, fosta soție a omului de afaceri a cerut ordin de protecție pe motiv că bărbatul consuma substanțe halucinogene.
De altfel, nu este prima oară când Dan Cămârzan este implicat în incidente violente. Citește aici povestea sa de viață!
FOTO: Facebook.com

Citește și:

Omul de afaceri Dan Cămârzan a fost arestat după ce și-ar fi ucis bunica. Mama bărbatului a încercat să-l oprească

 

Post-ul Dan Cămârzan a recunoscut că și-a uciș bunica și a spus și motivul. Ce le-a explicat milionarul anchetatorilor apare prima dată în Libertatea.ro.