Senatul dezbate şi votează, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Intitulată “Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!”, a fost iniţiată de PNL şi USR şi depusă pe 8 aprilie în plenul Senatului.

Pe 15 aprilie a fost data la care a fost pentru prima oară programată moţiunea pentru dezbatere şi vot, dar atunci s-a decis amânarea pentru 6 mai a moţiunii.

Luni, moţiunea este pe primul punct pe ordinea de zi a plenului, începând cu ora 16.00.

Senatorii liberali şi cei ai Uniunii Salvaţi România susţin că ministrul de Finanţe nu mai poate deţine această funcţie deoarece a dat “destule dovezi de incompetenţă”, iar prezenţa sa în fruntea acestui minister pune România într-un “pericol economic major şi într-o postură jenantă” faţă de partenerii europeni şi euroatlantici.

“Partidul Naţional Liberal împreună cu Uniunea Salvaţi România consideră că ministrul Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, a minţit destul şi a ameninţat destul. Prezenţa sa în continuare în fruntea Ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici. Eugen Teodorovici nu mai poate fi ministrul Finanţelor Publice!”, se arată în moţiunea simplă.

Senatorii PNL şi USR prezintă declaraţiile a 22 de români referitoare la ministrul de Finanţe.

“Moţiunea pe care o prezintă PNL şi USR reprezintă o premieră pentru politica românească. Este pentru prima oară în Parlamentul României când un partid politic face posibil ca vocea cetăţenilor acestei ţări, indiferent de vârstă şi ocupaţie, să fie auzită în Parlament. Ne-am gândit că ar fi cel mai potrivit ca, după doi ani de guvernare dezastruoasă PSD-ALDE, demisia ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să fie cerută direct de români. Domnul ministru trebuie să audă că trebuie să plece acasă de la românii cărora le-a afectat negativ viaţa prin declaraţiile şi măsurile luate. Suntem siguri că, în timp ce unii politicieni îi înjură şi agresează pe cei care au scris alături de noi, PNL şi USR, această moţiune, ministrul nu va avea curajul să o facă. (…) În finalul acestei moţiuni simple este clar atât pentru noi, Opoziţia, dar şi pentru cetăţenii acestei ţări că pentru domnul Eugen Orlando Teodorovici există doar o cale onorabilă de urmat: demisia”, se precizează în moţiune.

Citeşte şi:

REPORTAJ | Blajul „înghite” 1,5 milioane de euro pentru vizita Papei. Mica Romă freamătă în așteptarea momentului istoric al sosirii Suveranului Pontif

Post-ul Moţiunea împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, la dezbatere şi vot în Senat apare prima dată în Libertatea.ro.