Asociația Femeilor Motocicliste (WIMA România), cu sprijinul Salonului de Motociclete, Accesorii și Echipamente București (SMAEB), organizează, în data de 20 aprilie 2019, o paradă moto… la puterea feminină!

Prin a doua ediţie a paradei moto exclusiv feminină din România, Asociaţia Femeilor Motocicliste îşi propune creşterea nivelului de conştientizare a tuturor participanților la trafic privind prezența motocicliștilor – şi motociclistelor! – pe drumurile publice în vederea reducerii numărului de accidente, sub deviza: „Şi noi suntem în trafic”.

De asemenea, evenimentul are ca scop promovarea deplasării pe două roți pentru reducerea poluării şi decongestionarea traficului, dar şi încurajarea doamnele și domnișoarele care nu au încă permis moto să aleagă acest mijloc de transport şi totodată acest stil de viață.
„După succesul ediției din 2018 – o premieră în România – când am defilat motorizate prin București peste 60 de motocicliste, anul acesta ne propunem să fim de două ori mai multe. Pentru că, da, şi noi suntem în trafic”, afirmă Dana Purgaru, vicepreşedintele Asociaţiei Femeilor Motocicliste.
Startul celei de a doua ediții a paradei moto dedicată exclusiv femeilor motocicliste se va da sâmbătă, 20 aprilie, la ora 11:00, în parcarea SMAEB 2019 – pe aleea centrală a Romexpo (în fața pavilionului central).

Traseul parcurs va fi următorul: Romexpo – Arcul de Triumf – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Cercul Militar Național – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Romexpo.

„Cum femeile sunt tot mai interesate de motociclism am simțit că acum este momentul potrivit să le aducem împreună pentru a împărtăși atât entuziasmul cât și provocările motociclismului. Misiunea noastră este să construim o comunitate frumoasă și puternică și să ne dezvoltăm împreună într-un grup compact și bine sudat.

Credem cu tărie în aspectele pozitive ale motociclismului, atât de mult încât le promovăm printre doamne și domnișoare, ba chiar și bunici! Știm bucuria pe care o obținem atunci când conducem o motocicletă și victoria întoarcerii acasă la cei dragi după un drum dificil. Aceste experiențe ne îmbogățesc, ne inspiră, de aceea vom continua să organizăm cât mai multe călătorii și evenimente pentru a spori acest spirit în rândul motociclistelor din România”, declară Mihaela Hodivoianu, preşedintele Asociaţieia Femeilor Motocicliste.
Asociaţia Femeilor Motocicliste este divizia din România a Women International Motorcycle Association (WIMA), o asociație internațională de femei motocicliste fondată în anii ’50, prezentă în peste 30 de țări şi 6 continente.

SMAEB a ajuns la ediția a XVI-a, fiind principalul eveniment moto din România, atât comercial cât şi social. Evenimentul are loc, în perioada 19-21 aprilie, la Romexpo.

FOTO – Facebook.com/WIMARomania

Citește și… Cupa Satelor cu miros de vin. Copiii din Călinești au jucat în competiția FRF având ca sponsor pe tricouri un producător de băuturi alcoolice | VIDEO&FOTO

 

Post-ul Parada femeilor motocicliste are loc pe 20 aprilie, în București. „Și noi suntem în trafic” apare prima dată în Libertatea.ro.