Darren Carvill, în vârstă de 38 de ani, era angajat contabil la o firmă, dar era bătaia de joc a tuturor colegilor. Sătul să fie umilit, Darren s-a gândit să se răzbune.

A luat 150.000 de lire sterline, aproape 200.000 de euro, din contul firmei și i-a “spart” pe toți într-o singură noapte pe zece escorte, șampanie scumpă și cocaină, a informat thesun.co.uk.

El a vrut să se răzbune pe cei care l-au batjocorit și să trăiască pe picior mare măcar o noapte. Totul s-a întâmplat pe 18 august 2018. Bărbatul plin de bani s-a dus la un club exclusivist din Londra.
A plecat acasă cu trenul!
“A intrat într-o cameră cu trei escorte, au băuta șampanie și au luat cocaină. Apoi au mai intrat escorte, au fost nouă sau zece”, au spus cei care au asistat la acest moment.

“El a avut o viață foarte nefericită. Pentru cea mai mare parte a vieții sale, a fost agresat. El a suferit de o stimă de sine foarte scăzută şi de o incomodare socială. El spune că era un angajat bun și a lucrat mult timp și a făcut o treabă bună. A spus că şefii lui s-au comprotat foarte frumos cu el, dar din partea colegilor nu exista zi în care să nu fie ridiculizat”, a declarat avocatul său, James Ross.

Darren Carvill, care după acea noapte de pomină a plecat cu trenul acasă, la Rochester, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare.

EXCLUSIV | AFACEREA COCAINA: Un tânăr român cărăuș de droguri din America de Sud în Europa, plătit cu 4.000 de euro pentru un transport, povestește ce sume imense trec prin mâinile traficanților și cum a fost prins și închis în Brazilia!

Post-ul Un contabil a furat aproape 200.000 de euro și i-a cheltuit cu escorte și pe droguri! Cum și-a explicat gestul apare prima dată în Libertatea.ro.