Trei persoane au murit, astăzi, după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit pe un câmp din satul Erzhausen,  la sud de oraşul german Frankfurt. După impactul cu solul, resturile avionului s-au împrăştiat pe o zonă de 20 de metri. Tragedia aviatică a fost urmată de un accident rutier, la câteva minute după prăbușirea avionului.

Poliţia, care a izolat imediat zona, nu ştie de unde decolase avionul şi destinaţia spre care se îndrepta, fiind deschisă o anchetă în acest sens, dar foarte aproape de locul prăbuşirii se află un aerodrom, scrie Bild.de.

Tragedia a fost urmată de un accident rutier, la câţiva kilometri de locul prăbuşirii, în urma căruia și-au pierdut viaţa alte două persoane.

Un echipaj de poliție care se îndrepta cu viteză spre locul prăbuşirii avionului a intrat, la un moment dat, într-o coliziune frontală cu o altă maşină.

Cele trei persoane din maşina poliţiei au fost rănite, iar cele două persoane aflate în cealaltă maşină au murit.

Potrivit primelor informaţii, şoferul celei de a doua maşini a încercat să efectueze o depăşire când a intrat în maşina poliţiei.

În urmă cu o lună, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă în Florida. Un om a murit, atunci. (VIDEO)

FOTO principal – bild.de

Citește și… VIDEO / Un avion de mici dimensiuni a luat foc și s-a prăbușit peste o casă din Mexic

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în orașul Mumbai. 5 oameni au murit

Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Brazilia. Pilotul a murit, șase oameni au supraviețuit

 

Post-ul Dublă tragedie în Germania. 5 morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni, urmată de un accident auto apare prima dată în Libertatea.ro.