Eva Birath, o femeie de 62 de ani din Suedia, are trei nepoți, este pasionată de culturism și participă la competițiile de profil de peste 20 de ani. Ea urma un regim alimentar bazat pe un consum ridicat de proteine, iar în 2017 a fost diagnosticată cu cancer de colon. După operația de extirpare a tumorii, suedeza spune că s-a recuperat rapid pentru că a mâncat în fiecare zi un kilogram de carne, inclusiv inimi de pui. Bunica susține că se simte mai bine ca oricând și că, datorită regimului ei alimentar, libidoul ei s-a îmbunătățit.

Femeia din orașul suedez Gothenburg este de profesie arhitect, iar la 40 de ani a început să participe la competiții de bodybuilding. Pentru a-și tonifia musculatura, ea urma un regim alimentar bazat pe un consum ridicat de proteine, consumând în mod special carne de pui, orez și băuturi proteice.

În aprilie 2017, Eva Birath a fost diagnosticată cu cancer de colon. Trei luni mai târziu a fost operată pentru îndepărtarea tumorii, iar medicii i-au extirpat aproape 30 de centrimetri din intestinul gros, relatează Daily Mail.

Pentru că a dorit să se recupereze rapid, suedeza spune că urmat un regim alimentar bazat exclusiv pe consum de carne, pește, ouă și apă. Ține această dietă de un an și spune că se simte mai bine ca niciodată.

Eva a mărturisit că regimul carnivor a ajutat-o să se recupereze după operația de îndepărtare a tumorii. Ea nu consumă zahăr și amidon, care ar contribui la dezvoltarea celulelor canceroase, după cum susțin unii cercetători.

Mai mult, suedeza susține că a scăpat de alergia la polen și nu mai are probleme cu tensiunea arterială. De asemenea, spune că se odihnește mult mai bine și are mai multă energie.

Eva Birath consumă aproape 2.000 de calorii pe zi, bea cafea dimineață, iar carnea de vită reprezintă 80 la sută din dieta ei. Bunica se antrenează de trei sau patru ori pe săptămână și a slăbit de la aproape 20 de kilograme.
„Dieta carnivoră este compusă numai din carne, pește, ouă și apă. Cafeaua fără lapte este bună. Poți mânca atunci când îți e foame, pe săturate, și să bei lichide când îți este sete. Nu este nevoie de suplimente.”, a spus ea.

„Până să urmez dieta ketogenică cu proteine, maximum 70 de grame de carne, pește și ouă, mâncam mult unt, brânzeturi și multe legume, fructe de pădure și nuci. Acum, mănânc aproape un kilogram de carne și apă, cu întreruperi în post. Beau cafea numai dimineața și mânănc la prânz”

„Mă simt mai bine fără fibre. Pentru prima oară în viață, nu mai am deloc probleme cu stomacul. Dieta carnivoră este modalitatea naturală și lipsită de efort prin care poți slăbi și să fii în formă”, a explicat Eva Birath.
Mai mult, Eva susține că, datorită dietei, inclusiv viața ei sexuală este mai bună.

Află care este ritualul zilnic al unei culturiste de 71 de ani.

sursă foto: North Photo

Citește și:

GALERIE FOTO | Imagini de la petrecerea de nuntă a Liei Olguța Vasilescu și a lui Claudiu Manda. Sala a fost decorată cu florile preferate ale fostului ministru

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Babușka la pătrat plus Eminescu. Cum arată Cernăuțiul anului 2019, centrul regiunii în care peste 100.000 de etnici români își votează mâine președintele

Libertatea va urmări din Ucraina alegerile prezidențiale. Comediantul Volodimir Zelenski este favorit, după ce a fost protagonistul unui serial în care ajungea, din greșeală, chiar primul om în stat

 

Post-ul Cum arată bunica de 62 de ani care face culturism! A avut cancer de colon și s-a recuperat după ce a urmat un regim special apare prima dată în Libertatea.ro.