Primarul  Mihai Chirica a anunțat că se alătură protestului pentru construirea de autostrăzi în România, inițiat de omul de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava. Edilul spune că activitatea Primăriei Iași nu va fi întreruptă, ci doar el va sta în fața instituției timp de 15 minute, vineri, 15 martie.

Mihai Chirica a spus că susține protestul pentru ca nemulțumirile oamenilor să fie vizibile. Primarul Iașiului este de părere că, din lipsa de autostrăzi, tot mai mulți români mor în accidente pe străzile și drumurile naționale din țară.
„Cred că «Moldova vrea autostradă» nu mai este doar un caz singular, se pare că «România vrea autostradă» şi mi se pare absolut rezonabil. De altfel trebuie spus că în ultima perioadă am spus că noi nu suntem în competiţie cu Bacăul, cu alte oraşe care spuneau că ele trebuie să fie primele. Nu, toată România trebuie să fie prima.

Şi trebuie să avem un program coerent de autostrăzi care să se aplice, nu doar să scrie pe hârtie. Pe 15 martie, la ora 15.00, voi încerca să arăt printr-o măsură cât se poate de necesară, fără să întrerupem activitatea în mod direct, pentru că nu vrem să pedepsim şi mai mult România şi cetăţenii, dar voi fi prezent cu siguranţă în faţa instituţiei pe care o reprezint, anunţând în mod public că, timp de 15 minute, protestez activ ca cetăţean al României şi primar al municipiului Iaşi faţă de faptul că nu avem un program real de sprijinire a construcţiei de autostrăzi, iar cea mai defavorizată zonă este Moldova”, a declarat Mihai Chirica, pentru Mediafax.
Ştefan Mandachi, un om de afaceri din Suceava, a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. El i-a provocat pe români să se alăture protestului său și să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute. Deja, mai mulți afaceriști și primari din țară s-au alăturat demersului.

 

De exemplu, Daniel Horciu, primarul comunei Săvineşti din Neamţ, a anunțat că va protesta pe 15 martie, la ora 15:00, timp de 15 minute, pentru lipsa autostrăzii în Moldova.

De asemenea, fostul fotbalist Dorin Goian participă la greva propusă de omul de afaceri Andrei Mandachi.

Numai în 2018, peste 1.600 de oameni au murit în accidente rutiere produse pe drumurile din România.

Citește și:

Trei frați pompieri și grădina lor zoologică! Au transformat curtea casei părintești într-un adăpost pentru animale

Estul trage tare să ajungă Vestul! Premieră într-un oraș din România: Suceava trece la taxiuri electrice | FOTO

Pot sau nu medicii să fie voluntari în spitale? Pacienții vor resimți lipsa lor, pentru că aceștia acopereau o parte din servicii

 

Post-ul Primarul Iașiului participă la protestul pentru construirea de autostrăzi în România. Mihai Chirica: „Voi fi prezent în fața instituției” apare prima dată în Libertatea.ro.

Spread the love