Cunoscutul publicist, poet și ziarist George Stanca, decedat luni, 4 februarie, la vârsta de 71 de ani, va fi înmormântat azi.

Slujba de înmormântare va avea loc, de la ora 13.00, la Biserica Sfântu Gheorghe Nou. Va urma apoi înhumarea acestuia la Cimitirul Bellu. 

Ziaristul s-a luptat până în ultima clipă să mai trăiască. Ultima lui dorință arată cât de mult și-ar mai fi dorit asta. “Înainte să moară a cerut să fie dus la terapie, pentru că îşi doreşte să trăiască.  Era tonic şi energic. Nu am crezut că o să-l pierdem. Medicii au fost mai mult decât medici, au fost oameni! Au plâns când a murit. George făcea glume cu ei…”, a mărturisit Elena Stanca, soția celui dispărut. 
A debutat la “Săptămâna”
George Stanca s-a născut pe 7 mai 1947 în Buftea, județul Ilfov. A absolvit Liceul Doamna Stanca din București, apoi a urmat cursurile Institutului de Construcții București, obținând diploma de inginer. În paralel cu cariera de inginer, George Stanca a evoluat și ca publicist, debuând în anul 1971 în revista “Săptămâna”. 

“Ne ştim de foarte mulţi ani. A fost şi pentru mine un şoc vestea morţii lui. Ştiam că este foarte bolnăvior, slăbise, însă era activ, atât cât poate fi un ziarist foarte prolific. M-a terminat această veste, mai ales că eram de aceeaşi vârstă. M-a impresionat că el astăzi, când suntem încă sub semnul începutului de februarie, s-a dus dintre noi. (…) E o pierdere reală”, a declarat cunoscutul actor Vladimir Găitan, după decesul acestuia. 

Filiera italiană! O nouă pacientă mutilată la nas de Matthew Mode își amintește că “medicul chirurg” a intrat în sala de operație alături de un prieten, Michelle di Chirico, un dentist! “Când mi-a dat pansamentul jos, nasul meu arăta ca un şniţel bătut pe tocător”

 

 

Post-ul George Stanca va fi înmormântat azi, la Cimitirul Bellu apare prima dată în Libertatea.ro.