Un bătrân în vârstă de 67 de ani, 0m însurat, s-a lăsat păcălit de două femei, una de 37 de ani, alta minoră, de doar 16 ani, într-un loc periculos.

Cele două l-au convins pe bărbat să le urmeze într-o zonă mai dosită din Parcul Regina Maria, din Timișoara. Acolo, bărbatul a avut o surpriză neplăcută. Un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, a venit și l-a lăsat fără portofelul în care avea 3.900 de euro și actele personale, a anunțat opiniatimisoarei.ro.
Femeile sunt cercetate pentru complicitate la tâlhărie
“Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlharie calificată și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, iar cele două femei sunt cercetate pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie” , se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză precum și pentru recuperarea prejudiciului.

Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

Post-ul Un bătrân din Timișoara s-a lăsat ademenit de două femei într-un loc periculos. Bărbatului, care e însurat, i-au fost furați aproape 4.000 de euro! apare prima dată în Libertatea.ro.