Zeci de taximetriști au paralizat, luni seara, traficul din centrul Bucureștiului și s-au îndreptat spre Piața Victoriei pentru a protesta în fața sediului Guvernului. Oamenii cer autorităților să ia măsuri împotriva șoferilor care folosesc aplicații precum Uber pentru a transporta persoane.

UPDATE 22:20: Taximetriștii blochează cu mașinile un sens al bulevardului Lascăr Catargiu din București, de la Hotelul Minerva până în Piața Victoriei. Șoferii vor să tragă un semnal de alarmă din cauza aplicațiilor Uber despre care susțin că îi lasă fără clienți.
“Reproşăm statului care îi tolerează şi nu face nimic. Imediat, a apărut Uber pe piaţă, apoi Taxify, si Blabla Car. Toată lumea face taximetrie în Bucureşti printr-o aplicaţie. Probabil, ne vor lua în seamă. Altfel, le lăsăm aici şi plecăm acasă şi ne căutăm de muncă. Să vină dispeceratele, Primăria, să-şi ia licenţele, maşinile de aici în Lascăr Catargiu. Vom ieşi în fiecare seară, până se va face ceva. Băieţii au zis să stăm aici 24 de ore, dar avem familii, dar ajungem acasă. Că ajungem fără bani, asta este, dar să ajungem acasă”, a declarat un taximetrist, conform Mediafax.

Taximetriștii au circulat cu viteză redusă pe bulevardul Magheru din centrul Capitalei, în semn de protest față de transportul în regim de închiriere cu șofer prin intermediul aplicațiilor electronice, precum Uber.

Protestatarii s-au adunat în zona parcului Tineretului și au precizat că se îndreaptă spre Piața Victoriei, pentru a-și striga nemulțumirile în fața sediului Guvernului.

Șoferii sunt nemulțumiți și le cer autorităților să ia măsuri împotriva pirateriei și a transportului ilegal de persoane. De asemenea, taximetriștii vor să fie aplicată legea 38 din 2003 care reglementează transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au desfășurat o razie de amploare printre taximetriști și șoferi UBER. Oamenii legii spun că au fost verificate peste 90 de autoturisme și au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.750 de lei.

Și în alte orașe din Uniunea Europeană au loc astăzi proteste similare. Aproape 30.000 de taximetriști au protestat în Madrid și în Barcelona pentru a cere autorităților să ia măsuri împotriva șoferilor ce folosesc aplicații precum Uber pentru a transporta persoane.

În prima zi a manifestației, polițiștii au arestat șapte suspecți în Barcelona care ar fi atacat șoferul unei mașini care folosește aplicația de tip ride-sharing, notează euroweeklynews.com.

sursă foto: Vlad Chirea

Citește și Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!

 

Post-ul UPDATE: Protest al taximetriștilor față de Uber, în București. Traficul e blocat de taxiuri pe bulevardul Lascăr Catargiu / FOTO&VIDEO apare prima dată în Libertatea.ro.