Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentar din 26 mai. Politicianul spune că a luat această decizie ”din simț de responsabilitate”, anunță Euronews

Înainte de alegerile locale care urmează să aibă loc luna viitoare în Italia, Berlusconi a pornit într-un turneu național pentru a susține candidații partidului său.

Aflat în localitatea Quartu din Sardinia a anunțat că intenționează să candideze la alegerile din mai. “La vârsta mea minunată, am decis să-mi asum responsabilitatea de a mă îndrepta spre Europa, unde este o lipsă de gândire profundă asupra lumii”, a spus Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, citat de agenția italiană Ansa.

“Având în vedere cunoștințele mele, experiențele și capacitatea mea de a convinge, cred că pot juca un rol important și îi pot face pe cetățenii europeni să înțeleagă că riscăm să ne îndepărtăm de valorile occidentale”, a mai spus el.

Citește și: 4 ore de lucru, dar salariu întreg. Angajații care au în îngrijire bătrâni beneficiază de anumite facilități

 

Post-ul Berlusconi a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare apare prima dată în Libertatea.ro.