Pensiile speciale au crescut, în 2018, atât ca număr de beneficiari cât şi ca vaoare. Cele mai multe s-au acordat, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), judecătorilor şi procurorilor. Acestora li se adaugă şi pensionarii din sistemul de siguranţă publică şi militarii, dar si cei din Serviciile Secrete, care au primit pensii de peste 3,45 miliarde de lei doar în prima jumătate a anului 2018. Pensiile parlamentarilor au suplimentat  bugetele Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu peste 45 de milioane de lei, în 2019. Iar numărul parlamentarilo pensionari a ajuns la peste 700, aproape dublu faţă de numărul aleşilor din Parlament. 
Procurorii şi judecătorii, cei mai mulţi beneficiari de pensii de serviciu, la sfârşitul lui 2018
Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, cei mai mulţi beneficiari ai pensiilor de serviciu, respectiv 3.611, sunt din rândul procurorilor şi al judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 17.132 lei, din care 15.897 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit Agerpres.

Cea mai mare pensie plătită de Casa Naţională de Pensii în luna aprilie 2018 depăşea 56.800 de lei brut, adică echivalentul a puțin peste 12.000 de euro, şi a fost primită de un magistrat pensionar.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane. Pensia medie era de 5.480 lei, din care 3.324 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.371 de lei (2.654 lei suportaţi de la bugetul de stat).

De Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.464 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.689 lei, din care 7.523 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.640 lei, din care 4.222 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.998 lei, din care 2.325 lei suportaţi din bugetul de stat.
Peste 700 de foşti parlamentari primesc pensii speciale
Numărul parlamentarilor pensionari este aproape dublu față de cel al senatorilor și deputaților în funcție. 506 foști deputați și 221 de foști senatori primesc indemnizație pentru limită de vârstă.

În total, 727 foști demnitari, față de 465, cât numără în prezent Parlamentul României. Pensiile speciale sunt cuprinse între 1.800 și 13.500 de lei pe lună, iar costul lunar al acestora depășește trei milioane de lei.

Suma alocată în acest sens a crescut de la 28,5 milioane de lei, la 28,7 milioane de lei, la Camera Deputaţilor. Și senatorii au alocat un buget suplimentar pentru cei peste 220 de beneficiari ai pensiilor speciale – de la 14,2 milioane, în 2018, la peste 14,6 milioane, în 2019.
Ce mai mare pensie din Ministerul de Interne, peste 20.000 de lei. Pensiile militarilor s-au indexat cu rata anuală a inflaţiei, de la 1 ianuarie 2019
Cele mai mari pensii speciale din Ministerul de Interne sunt de peste 20.000 de lei, bani luaţi “în mână”. Mai exact, în luna aprilie, instituţia a plătit pensii speciale între 18.000 şi 22.000 de lei, de care au beneficiat un colonel şi nouă chestori.

Peste 139.000 de oameni încasau pensii speciale militare în iunie 2018, potrivit datele Caselor de Pensii ale MApN, MAI şi SRI, trimise Economica.net.

În plus, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei, respectiv 1,3%, de la 1 ianuarie 2019,  anunţat ministrul Apărării Gabriel Leş într-o postare pe Facebook.

“Ministerul Apărării Naţionale vă aduce la cunoştinţă că începând cu data de 01.01.2019, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei, respectiv 1,3%. Menţionăm că la data de 01.01.2019 indicatorul definitiv cunoscut al ratei medii anuale a inflaţiei a fost de 1,3% şi reprezintă Rata medie a preţurilor de consum în anul 2017 faţă de anul 2016, calculată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC)”, anunţă ministrul Gabriel Leş.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Cât te costă să te cazezi la minihotelul lui Cosmin Bărcăuan de lângă Salonic. Firea și Pandele au fost clienții fostului fotbalist

Post-ul Pensiile speciale au explodat, în 2018. Zeci de mii de beneficiari, pensii care ajung şi la 20.000 de lei, pe lună, pentru foştii procurori, judecători, militari, poliţişti şi parlamentari apare prima dată în Libertatea.ro.