VICTORIA REVOLUȚIEI. Victoria Chiticariu a văzut lumina zilei pe 20 decembrie 1989, la Timișoara, iar nașterea ei a fost anunțată în balconul Operei

Copiii născuţi în decembrie 1989 sunt prima raţie dintr-o generaţie necontaminată de comunism. Azi, la 29 de ani, ei sunt de-o seamă cu democraţia din România. Vieţile lor, trăite în libertatea câştigată atunci, sunt victoriile Revoluţiei.

Victoria bea cafea cu lapte într-un bar din Piaţa Operei şi ascultă poveşti cu pionieri. Înăuntru e cald şi semi-întuneric. „Cravata era roşie, cu o bandă tricoloră pe margine, şi se prindea cu inel de plastic. Pionierii aveau o ierahie şi depuneau un jurământ.”

Victoria ascultă atentă. Dincolo de geamul barului, în faţa Catedralei din Timişoara e „jingle bells”-ul din târgul de Crăciun.

Despre comunism, „în linii scurte”

Victoria n-a purtat niciodată cravata de pionier. A venit pe lume la 20 decembrie 1989, în ziua în care Timişoara a fost proclamată „primul oraş liber de comunism din România”.

Ştie despre Revoluţie doar ce i-au povestit părinţii. Că românii au ieşit pe străzi „pentru câştigarea libertăţii şi pentru căderea comunismului”.

La şcoală, profesorii n-au insistat pe subiect. „În manuale, momentul Revoluţiei e pomenit în treacăt, nu ţin minte nicio poveste din ce ni s-a predat”, spune Victoria.

Şi despre perioada comunistă din România a învăţat doar „în linii scurte”. Tot părinţii i-au povestit despre cozile la alimente, despre televizorul alb-negru şi despre rafturile goale.

Au uitat să-i povestească şi despre pionieri, iar Victoria crede că a fi comandant de detaşament înseamnă vreo funcţie militară. Aşa că acum ascultă, sorbind din cafea, despre cum erau înregimentaţi copiii în pepiniera PCR-ului.

„Pune-i ce nume vrei, dar să fie şi Victoria”

La 20 decembrie 1989, naşterea Victoriei a fost anunţată în balconul Operei din Timişoara. A venit pe lume prematur, la 8 luni.

„Tata mergea în Piaţă şi acolo vedea oameni împuşcaţi, tramvaie oprite, haos… Venea acasă şi-i povestea totul mamei. Iar ea s-a speriat, i s-a făcut rău şi a doua zi a fost internată la Maternitatea Odobescu”, spune Victoria, din ce i-au povestit părinţii ei.

Tatăl n-a avut voie să urce în spital. De afară, pe geam, a aflat vestea naşterii fetiţei şi, bucuros că ea venise pe lume într-o Timişoară liberă, i-a transmis soţiei, ridicând două degete în aer, „pune-i ce nume vrei, dar să fie şi Victoria!”.

1.635 de copii, botezaţi după sfânta Victorie

Părinţii aleg, de obicei, un nume de sfânt pentru al doilea prenume al copiilor lor. Acum 29 de ani, Victoria era sfântă. Şi 1.635 de copii născuţi în perioada 15 – 31 decembrie 1989 poartă numele de Victor, Victoria, Victoraş, Victorel, Vctorian, Victoriu, Victoriţa.

Victoria Cosmina Chiticariu e unul din cei 93 de copii botezaţi astfel în Timişoara. La două săptămâni după ce s-a născut, poza ei a apărut într-o revistă din Danemarca, „Ude og Hjemme”. „Primul copil liber din România”, titrau jurnaliştii danezi.

„Sunt într-o păturică albastră, pentru că ai mei nu erau pregătiţi să mă nasc atunci, iar magazinele erau sparte, aşa că m-au înfăşat cu ce au găsit şi cu ce au primit de la vecini şi rude”, spune Victoria.

Poza în care soldaţii privesc cu drag la bebeluş e făcută în zona UMT din Timişoara.

În ianuarie 1990, armata era încă pe străzi.

„În comunism erau mai multe valori morale”

Victoria a crescut, a mers la şcoală, iar la 19 ani a câştigat primii ei bani, costumată în Albă ca Zăpada, de la o firmă ce organiza petreceri pentru copii.

A urmat Facultatea de Ştiinţe Economice şi ar fi trebuit să lucreze în turism, dar a ales zona mass-media, iar acum scrie pentru o publicaţie locală. „Peste 10 ani, mă văd cu o familie. Mi-aş dori să am un job mediu, care să-mi lase timp să mă ocup şi de viaţa personală”, spune ea.

Şi-a imaginat şi cum ar fi fost să trăiască în comunism şi crede că „n-ar fi fost mai bine sau mai rău”.

Iar „din anumite puncte de vedere, mi-aş fi dorit să trăiesc atunci”, spune Victoria.

„Erau mai multe valori morale. Tocmai prin constrângere, oamenii aveau mai multă etică. Valorile creştine, morale, erau promovate. Chiar şi obligatoriu. Nu era atât de multă libertate, şi atunci nici nu era atât de multă destrăbălare, ca să zic aşa. Eu cred că, cu cât mai multă libertate, cu atât mai multă răutate şi invidie.”

Cum e România şi ce îi lipseşte

Pe de altă parte însă, mărturiseşte că nu i-ar fi plăcut să trăiască în comunism pentru că „atunci nu exista libertatea de exprimare şi nici cea de a face alegeri”. Ştie că acestea sunt drepturi câştigate după decembrie ‘89. Dreptul la vot, „deşi mulţi nu merg la vot”, dreptul de a călători, dreptul de a munci în alte ţări.

Ea a călătorit în Germania, Marea Britanie, Italia, Ungaria şi Serbia şi e convinsă că nu ar putea să trăiască în altă ţară.

„E vorba de mentalitatea oamenilor de acolo, sunt foarte reci. Nu sunt atât de sufletişti, ca românii. Poate şi de aceea suntem uşor de manipulat, pentru că suntem sentimentali”, crede Victoria.

N-aş putea pleca niciodată definitiv. Am colegi, prieteni, rude plecate. Nu s-au putut adapta, sunt acolo pentru bani, nu pentru că le place.

Pentru ea, România înseamnă suma „valorilor morale moştenite de la părinţi. Ele sunt transmise din generaţie în generaţie şi e clar că există o bază extraordinară a României, pe care alte popoare nu cred că o au. Eu simt că aparţin acestui loc”, mărturiseşte Victoria.

Ce-i lipseşte României? Ce ar mai fi de făcut, după 29 de ani?
„Un îndrumător adevărat. Asta îi lipseşte României”, e convinsă Victoria.

Pe treptele de la Catedrală, pe care fata le urcă pentru a aprinde o lumină în memoria celor plecaţi atunci când ea a venit pe lume, sunt zeci de candele pe care vântul le-a stins. Lumina e în neuitarea oamenilor.

„Suntem ultima generaţie cu cheia la gât”

Adriana Vaida a venit pe lume la Timişoara, în noaptea de 16/17 decembrie 1989, când străzile oraşului erau pline de demonstranţi şi de camioane militare.

Tatăl ei, muncitor la o fabrică de pe Calea Buziaşului, a fost împuşcat în picior în timpul protestelor. În noaptea în care ea s-a născut, el era închis la „Popa Şapcă”, iar soţia lui nu ştia nimic despre el, nici măcar dacă e viu. Bărbatul şi-a văzut fetiţa abia după cinci zile.

N-o cheamă Victoria, pentru că sora ei, care e mai mare cu 5 ani, i-a ales numele. A fost premiul pe care l-a primit fetiţa, pentru că a rămas la bunici, în acele zile cumplite.

Despre comunism, Adriana a aflat de la ai ei că se stătea la coadă la lapte, că rafturile magazinelor erau goale şi că programul la televizor dura „câteva ore, când dădeau desene”. Crede că, dacă s-ar fi născut cu câteva decenii mai devreme, s-ar fi adaptat, „probabil că aş fi lucrat într-o fabrică”, spune ea.

Nici ea nu ştie ce sunt pionierii, dar a auzit de şoimii patriei. Despre cei născuţi în decembrie 1989 spune că „am fost ultima generaţie de copii cu cheia la gât. Noi am ştiut să ne mai jucăm şi şotron, şi v-aţi ascunselea, şi «Ţară, ţară, vrem ostaşi».”

Aceeaşi generaţie a învăţat rapid şi valoarea banilor. La 18 ani, Adriana lucra ca optometrist, la o firmă de optică medicală. A terminat Facultatea de Turism şi declară că ar pleca din România, dacă ar avea ocazia. „Din cauza nivelului de trai”, explică ea.

„Probabil că nici acolo nu stau câinii cu colacii în coadă, dar… Aş pleca.”

Pentru ea, România „e ţara în care m-am născut. Dar aş fi vrut, mai ales tinerilor, să ne ofere mai multe şanse la un trai mai bun. Avem rate la bancă pe 30 de ani şi ne lipseşte siguranţa locului de muncă. Nu ne ajută cu nimic să stăm în ţară”, spune Adriana.

„Din punctul ăsta de vedere, poate ar fi fost mai bine în perioada comunismului. Toţi aveau o casă unde să stea, toţi erau egali. Acum, ori eşti sus, ori eşti jos de tot. Nu mai este mijloc.”

Tatăl Adrianei are certificat de luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

După 29 de ani, „am pierdul unitatea oamenilor”

Pentru Dan Orăşteanu, decembrie 1989 este „luna în care poporul român s-a deşteptat. Deşteptarea a început la Timişoara şi a continuat în celelalte oraşe, pentru răsturnarea regimului comunist.”

Ştie despre Revoluţie mai multe, pentru că profesorul de istorie de la liceu participase la evenimente, fusese chiar şi împuşcat, şi le povestea elevilor extracurricular.

Dan s-a născut la Timişoara în 21 decembrie 1989. Despre comunism n-a învăţat prea multe la şcoală, unde li s-a pomenea doar de Gheorghiu Dej şi Ceauşescu. Dar părinţii şi bunicii i-au povestit „despre foamete, despre cum stăteau la cozi pentru o bucată mică de carne”.

Nu şi-a imaginat niciodată cum ar fi fost să trăiască atunci. „Mă bucur de ce am acum şi de toate drepturile câştigate în decembrie 1989”, spune el.

Nu-l cheamă şi Victor, pentru că „părinţii mi-au zis că în acea perioadă ar fi fost un nume comun”.

Nici el nu ştie ce-au fost pionierii, „parcă tinerii comunişti, dacă-mi aduc bine aminte”, dar spune că a citit „Ferma” lui George Orwell şi ştie cum lucrează ideologia comunistă.

După 29 de ani, România a câştigat „dreptul la exprimare, libertatea de a circula şi accesul la informaţie. Dar democraţia, sincer, la noi parcă nu e câştigată”, spune Dan. „Poporul şi-a făcut treaba, dar politicienii care au venit nu s-au lepădat de vechile metehne.”

Crede că lucrul cel mai de preţ pe care l-am pierdut, din ‘89 încoace, este „unitatea oamenilor”. Şi generaţiile care vin sunt pierdute, în opinia lui. „Sunt diferiţi faţă de noi. Nu mai sunt controlaţi, nu mai sunt învăţaţi că trebuie să munceşti pentru fiecare lucru pe care îl ai. Văd azi copii de 5 ani cu telefoane la ureche, mai mari decât capetele lor.”

Dan este informatician şi ar putea să plece oriunde în lume, cu meseria asta. „M-am gândit să plec”, recunoaşte el, „dar niciodată să-mi iau lumea în spate. Prietenii şi familia sunt aici. Ce faci în altă parte? Faci bani, dar eşti singur. Aici ai măcar un suport moral. Iar eu sper că România se va deştepta. Şi că o să fie şi aici bine odată!”

Spune că e bucuros că s-a născut aici. „Că nu suntem reprezentanţi cum ar trebui, asta e altă problemă… Dar eu sunt mândru că sunt român”, declară Dan Orăşteanu. „Dacă nu eşti mândru de naţionalitatea ta, eşti al nimănui. Şi nu există în lume o Ţară a Nimănui.”

---

Citește și:

Cât costă o moarte de om. Fostul stelist Alex Marcă a pierdut definitiv toate procesele legate de dispariția fiului său, Eric, decedat într-un spital din Finlanda. „Am vrut să ne sinucidem după ce ni l-au omorât!”

Post-ul VICTORIA REVOLUȚIEI. Victoria Chiticariu a văzut lumina zilei pe 20 decembrie 1989, la Timișoara, iar nașterea ei a fost anunțată în balconul Operei apare prima dată în Libertatea.ro.