Donald Trump a declarat, miercuri, că lupta împotriva ISIS a fost ”câștigată” și este timpul ca soldații americani trimiși în Siria să se întoarcă în țară.

În jur de 2.000 de soldați americani se află în prezent în Siria, pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic. Majoritatea sunt membri ai forţelor speciale și au ca rol instruirea forţelor locale în zone cucerite de la jihadişti.

„Acum am câştigat, a venit timpul să se întoarcă”, a afirmat liderul de la Casa Albă într-o scurtă înregistrare video postată pe contul său de Twitter. „Băieţii noştri, tinerele noastre, oamenii noştri, se întorc toţi şi se întorc toţi acum”, a adăugat el.

After historic victories against ISIS, it’s time to bring our great young people home! pic.twitter.com/xoNjFzQFTp

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) December 19, 2018

Președintele american a adăugat că „Ne luptăm de mult în Siria. Sunt preşedinte de aproape doi ani şi am trecut cu adevărat la o viteză superioară şi am câştigat împotriva grupării Statul Islamic. I-am bătut şi i-am bătut bine. Am recucerit terenul. Şi acum a venit timpul ca trupele noastre să se întoarcă acasă”, scrie Agerpres.


Citește și: Decizia Arhiepiscopiei Iașilor în cazul preotului acuzat că și-a înșelat soția în casa parohială. Flavian Duduman a negat adulterul


 

Post-ul VIDEO| Donald Trump anunță că retrage armata americană din Siria apare prima dată în Libertatea.ro.