Proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat marţi de ministrul Finanţelor va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România, asupra securităţii energetice, a locurilor de muncă şi investiţiilor şi va arunca arunca piaţa de gaze din România înapoi cu cel puţin 10 ani, transmis reprezentanții OMV Petrom. 

„Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată. Investiţiile joacă un rol fundamental în creşterea economică viitoare. În absenţa unei economii deplin funcţionale, investiţiile, disponibilitatea produselor şi serviciilor, locurile de muncă şi creşterea economică sunt ameninţate”, spune reprezentanții companiei, potrivit Agerpres.

Compania a făcut referire și la plafonarea preţului gazelor naturale la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, precizând că stabilirea în mod artificial a unui preţ la care producătorii sunt obligaţi să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piaţa liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori şi poate avea consecinţe grave asupra aprovizionării cu gaze.

„Producţia de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investiţiilor. Preţul stabilit artificial la 68 de lei/MWh pune în pericol proiecte importante de investiţii din domeniu. Importurile de gaze ar creşte, cu impact puternic asupra securităţii energetice a României şi cu creşterea preţului la gaze în viitor. În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de aşteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiţii, importurile ar putea creşte până la 40%-50% din consum în 2030 (faţă de aproximativ 10% în prezent), din cauza scăderii producţiei naţionale”, se menţionează în comunicat.

Precizările companiei vin după ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat marţi seara, de la Palatul Victoria, o serie de măsuri fiscal – bugetare care urmează să fie adoptate până la sfârşitul acestui an, printre cele mai importante fiind cea care vizează plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022, dar şi o contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice de 3% din cifra de afaceri realizată de aceştia.

FOTO: HEPTA


Citește și:

Vecinul cuplului Firea-Pandele secretizează iluminatul festiv. Adrian Corbu, director al companiei care se ocupă de iluminatul Bucureștiului, refuză să spună cine a câștigat contractul pentru decorațiunile de Crăciun

Post-ul Avertismentul unei mari companii, după măsurile anunțate de Teodorovici: „Vor arunca piaţa de gaze din România înapoi cu 10 ani!” apare prima dată în Libertatea.ro.