Lia Olguţa Vasilescu, propusă de PSD pentru portofoliul de ministru al Transporturilor, dar neacceptată de președintele Klaus Iohannis, susține că sindicatele CFR se pregătesc să intre în grevă, profitând de situația dificilă de la minister.

„La Ministerul Transporturilor, situaţia este foarte dificilă pentru că, din câte ştiu, sindicatele CFR se pregătesc de grevă, cei de la metrou au sesizat şi comisiile de la Uniunea Europeană, la fel, se pregătesc de grevă, Asociaţia Transportatorilor a atras atenţia că nu avem ministru la Transporturi şi în zilele acestea la Bruxelles se discută nişte directive foarte importante pe Transporturi, unde ar fi trebuit să fie un ministru care să discute toate aceste lucruri, să reprezinte România”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

Lia Olguța Vasilescu a rămas fără niciun portofoliu de ministru, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat remanierea acesteia din funcția de ministru al Muncii, însă a respins numirea ei la Ministerul Transporturilor.

Într-o conferință de presă susținută la Cotroceni, șeful statului a anunțat că a semnat decretele de remaniere a miniștrilor, însă că a respins două propuneri: Lia Olguța Vasilescu la Transporturi și Ilan Laufer la Dezvoltare Regională. El a catalogat aceste propuneri drept „nepotrivite”.


Citește și: Cristina Neagu scrie istorie! A devenit cea mai bună marcatoare din toate timpurile la europene!


 

Post-ul Olguţa Vasilescu susține că sindicatele CFR se pregătesc de grevă apare prima dată în Libertatea.ro.