Un incendiu a avut loc, sâmbătă seară, la mall AFI Cotroceni din Capitală. Au fost degajări de fum în zona magazinelor cu mâncare.

Reprezentanţii mall-ului Afi Cotroceni din Bucureşti au transmis, într-un comunicat de presă, că incendiul nu s-a propagat şi a fost stins imediat.

„În această seară, în jurul orei 20.30, într-un spaţiu din zona tehnică aflată la parterul centrului comercial AFI Cotroceni a avut loc un incendiu de mici dimensiuni. Acesta nu s-a propagat şi a fost stins imediat. Zona unde a fost sesizat incidentul nu este una în care clienţii AFI Cotroceni au acces.

Menţionăm că preţ de câteva secunde au fost degajări de fum în zona food court. Spaţiul a fost aerisit imediat, sistemele de ventilaţie au eliminat fumul rapid”, a declarat Andra Grigorescu, marketing manager AFI Cotroceni.

În urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit în urma acestui incident, iar pagubele materiale înregistrate nu sunt însemnate. Ulterior, activitatea a fost reluată în mod normal.


Citește și:

VIDEO/ Rezistenţa din Bucovina: trei oameni și forța lor extraordinară. Un localnic din Valea Putnei, un activist din Câmpulung și-o avocată din Cluj au blocat construcția „bombei” ecologice din Pasul Mestecăniș

Post-ul Incendiu la AFI Cotroceni, în zona magazinelor cu mâncare din mall apare prima dată în Libertatea.ro.