Un accident mortal s-a produs luni dimineață în comuna Ciucurova, județul Tulcea. Un copil de trei ani și mama acestuia au fost răniți grav, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit violent de un gard. Șoferul a murit pe loc.

Accidentul a avut loc în această dimineață pe DN22A, Hârșova – Tulcea, notează Radio Constanța. Un șofer a pierdut controlul mașinii într-o curbă, a ieșit de pe drum și a intrat cu autoturismul într-un gard.

Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a fost găsit de salvatori în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.

În mașină se mai aflau o femeie de 24 de ani și fiul acesteia, de trei ani. Tânăra a suferit mai multe fracturi, iar copilul a fost și el grav rănit, având o fractură de membru superior, spun salvatorii.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de la Babadag, asistate de o autespecială de descarcerare grea şi două echipaje SAJ de la Tulcea.

Traficul în zonă a fost restricționat în zonă aproape două ore până când polițiștii au finalizat cercetările.

Sursă foto: Radio Constanța


Citește și „Promoție” de la Guvern! Românii cu datorii la stat vor primi o reducere dacă își achită dările înainte de termen


 

Post-ul Accident mortal în localitatea Ciucurova din Tulcea. Un copil de trei ani și mama lui sunt grav răniți apare prima dată în Libertatea.ro.