Scene de-o violență ieșită din comun în urma unui atac comis în Germania. Cel puțin trei persoane au fost rănite grav de un individ înarmat cu un cuțit. Autoritățile germane nu au încă indicii potrivit cărora atacul ar fi unul de tip terorist.

Autorul atacului comis în Ravensburg a fost prins de primarul localității, au precizat surse din cadrul serviciilor de securitate, relatează Schwäbischen Zeitung, citat de Mediafax.

#Ravensburg #knife #attack #germany stabbing pic.twitter.com/weCzLplDUu

— CroFin, CEFA (@crofin67) September 28, 2018

„Nu există indicii în sensul ipotezei unui atac terorist”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un membru al comisiei de anchetă.

Viața uneia dintre cele trei victime este pusă în pericol.

Incidentul șocant a avut loc vineri în centrul orăşelului Ravensburg, situat în sudul Germaniei.

„Poliţia efectuează o operaţiune în Piaţa Marien din Ravensburg. Un individ a rănit trei persoane cu un cuţit. Autorul atacului a fost arestat preventiv”, au precizat autorităţile locale.

Surse citate de Schwäbischen Zeitung susțin că agresorul a început să atace oameni la întâmplare.

Autorităţile germane încearcă să afle motivul atacului.

Un atac xenofob în Germania față de o familie de români a avut loc în luna august. O femeie și copiii ei, de unui și nouă ani, au fost loviți și apoi atacați cu spray pe o stradă din orașul Halle din Saxonia.


Citește și Programul ”Rabla pentru electrocasnice”. Ce aparate puteți cumpăra


 

Post-ul Trei oameni înjunghiați în urma unui atac în Germania. Agresorul a fost imobilizat de primar / VIDEO apare prima dată în Libertatea.ro.