Atletul Cristi Boboc s-a retras din sezonul al doilea al Exatlon, după ce s-a accidentat la gât în timpul unei probe. Medicii i-au spus că leziunea pe care a suferit-o se vindecă greu și astfel a decis să părăsească emisiunea.

”Când am sărit pe tobogan am lovit apa cu gâtul și atunci s-a întâmplat ceva. Nu este ușor să sari de la înălțimea etajului patru al unei clădiri. Am fost la spital, în Santo Domingo, iar medicii mi-au spus că am o leziune internă a traheii și că se recuperează destul de greu și din cauza aceasta nu mai pot continua”, a declarat Cristi în testimonialul de la finalul ediției de joi seara.

Cristi Boboc a fost unul dintre cei mai de performanți membri ai echipei Faimoșilor. La îmbarcarea spre Republica Dominicană, atletul român se descria ca „Un tip ambițios, puternic și timid”. „Îmi plăcea sa stau mai în spate și să analizez lucrurile „, spunea atletul pentru Kanal D.

Cristian Boboc, intrat în competiție mai târziu decât ceilalți membri ai echipei Faimoșilor, este campion național și balcanic la atletism, sport pe care îl practica de la varsta de 14 ani.

La vârsta de 23 de ani, Cristian Boboc are în palmares peste 30 de medalii, fiind de patru ori campion la Campionatul Balcanic.

Are diploma de profesor de sport, e absolvent de Educatie Fizica si Sport Constanta (FEFS), Masterand in Educatie Fizica si Sport Scolar. De asemenea, sportivul este specializat in triplusalt, recordul lui fiind de 16,37 metri.


Citește și: 22.000 de lei pe lună pensie de judecător! Libertatea a pus mâna pe statul de plată de la Înalta Curte de Casație și Justiție


 

Post-ul Cristi Boboc, din echipa Faimoșilor, s-a retras de la Exatlon din cauza unei leziuni a traheii apare prima dată în Libertatea.ro.