Una dintre cele mai importante probleme nerezolvate din matematică are acum o soluție, va anunța luni cunoscutul matematician Michael Atiyah, potrivit New Scientist, a anunțat agerpres.ro.
Într-un eveniment ce se va ține la Heidelberg Laureate Forum din Germania, Atiyah va prezenta ceea ce el spune că este o ”dovadă simplă” a Ipotezei Riemann, o problemă la care matematicienii se chinuie să găsească o rezolvare de 160 de ani.

Născut în 1929, Atiyah este una dintre cele mai importante figuri ale matematicii din Marea Britanie, el primind în trecut cele două distincții care sunt considerate echivalentul Nobel în matematică: medalia Fields și Premiul Abel. De-a lungul timpului a fost președinte al Societății Londoneze de Matematică, al Societății Regale și al Societății Regale din Edinburgh.

„Pot să fac ceva și la 90 de ani”

Dacă soluția la Ipoteza Riemann va fi confirmată, aceasta va fi o veste mare. Printre altele, ipoteza este legată strâns de distribuția numerelor prime, așa că – dacă se va dovedi că este corectă – matematicienii vor fi înzestrați cu o ”hartă” a locurilor unde se află toate numerele prime, o descoperire cu implicații majore în domeniu.
Fiind una dintre cele șase probleme Clay Millennium nerezolvate, orice soluție este eligibilă pentru un premiu de 1 milion de dolari. Prestigiul pe care îl aduce o astfel de rezolvare a tentat mulți matematicieni de-a lungul anului, dar niciunul nu a primit premiul.
Atiyah este foarte conștient de istoria acestui șir de eșecuri. ”Nimeni nu crede nicio dovadă a ipotezei Riemann, cu atât mai puțin una adusă de cineva care are 90 de ani”, spune el, adăugând că speră că prezentarea pe care o va face va convinge.
În prezentarea de luni, el va omagia doi mari matematicieni ai secolului 20, John von Neumann și Friedrich Hirzebruch, a căror muncă – afirmă Atiyah – a pus fundația soluției propuse de el: ”Mi-a căzut în poală, a trebuit doar să o culeg”.
”Oamenii spun: «Știm că matematicienii realizează cea mai bună parte a muncii lor când au 40 de ani». Încerc să le arăt că greșesc. Că pot să fac ceva când am 90 de ani”, a declarat matematicianul.

Post-ul Un matematician în vârstă de 90 de ani are șansa să pună mâna pe 1 milion de dolari. Ce trebuie să facă apare prima dată în Libertatea.ro.