Cozi uriașe la Nădlac pentru ieșirea din țară după ce peste 39.000 de persoane, aflate în peste 12.000 de autoturisme, au tranzitat sâmbătă Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota de pe autostrada A1 Arad – Nădlac, informează reprezentaţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, citați de Agerpres.

Coada de autoturisme s-a întins pe aproximativ cinci kilometri, iar timpii de aşteptare au fost între 90 şi 180 de minute. Conform aplicaţiei Poliţiei de Frontieră, la ieşirea din ţară se aştepta, în cazul autoturismelor, circa 90 de minute, dar şoferii nemulţumiţi se plângeau că aşteptarea este chiar şi mai lungă.

„Aglomeraţia din PTF Nădlac II- Csanadpalota s-a produs deoarece acesta este ultimul weekend în care românii care muncesc în ţările din vestul Europei mai au concediu, de săptămâna viitoare urmând să înceapă munca, iar copii acestora să înceapă şcoala. Valorile de trafic au început să crească de vineri după- masă, aglomeraţia crescând în cursul zilei de sâmbătă. Ne aşteptăm ca valorile de trafic să rămână aproximativ la acelaşi nivel şi la noapte, urmând să scadă abia în cea de a doua jumătate a zilei de duminică”, a declarat Sorina Tocaciu, purtător de cuvânt al STPF Arad.

Purtătorul de cuvânt al STPF Arad a mai spus că şi în PTF Nădlac I – Nagylak este aglomeraţie, însă acolo timpii de aşteptare sunt de numai aproximativ 40- 50 de minute. În schimb, în celelalte PTF din judeţele Arad şi Bihor se aşteaptă doar între 10 şi 20 de minute.

„Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat măsuri speciale pentru a face faţă situaţiei, a adus mai mulţi agenţi la muncă, lucrându-se la capacitatea maximă a punctelor de trecere a frontierei în funcţie de configuraţia acestora. Pe de altă parte însă, poliţiştii de frontieră recomandă participanţilor la trafic să se folosească toate punctele de trecere a frontierei spre vestul Europei. De asemenea, recomandă consultarea aplicaţiei on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei”, a mai adăugat Sorina Tocaciu, purtător de cuvânt al STPF Arad.


Citește și: VIDEO/ A supravieţuit atacurilor turcilor, dar nu şi nepăsării statului. Castelul Martinuzzi, o ruină plină de legende


 

Post-ul Cozi uriașe la Nădlac pentru ieșirea din țară în ultimul weekend de concedii. Peste 12.000 de mașini au tranzitat vama apare prima dată în Libertatea.ro.